sâmbătă, 12 iulie 2014

Supa crema rece de mazare



Atunci cand soseste vara, datorita caldurii uneori ne este greu sa ne hranim in asa fel incat sa asiguram organismului vitaminele necesare si sa nu consumam preparate grele de digerat. Astazi va impartasesc o reteta usor de pregatit, gustoasa si bogata in vitamine.  Stiati ca mazarea contine sapte minerale si sapte vitamine foarte importante pentru organism ? Mineralele continute in mazare sunt: magneziul,fierul,manganul,potasiul,cuprul, zincul si fosforul iar vitaminele sunt B1, B2, B3, B6, A, K si C. Pe langa acestea mazarea mai contine si fibre, proteine si acid folic. Asadar dupa cum ati observat, este o hrana foarte bogata si inafara intrebuintarii culinare, mazarea ajuta la protejarea vaselor sanguine, a sistemului osos si al inimii; ajuta la stabilizarea nivelului de zahar in sange iar atunci cand va simtiti obositi, va garantez ca o portie de mazare va va pune pe picioare datorita nutrientilor care produc energie.

Ingrediente:
300 gr mazare proaspata
150 gr fasole boabe alba
1 castravete de gradina
200 ml de smantana de gatit neacidulata
Zeama de la ½ de lamaie
Sare
Piper
Tarhon proaspat

Apa in functie de cat de cremoasa doriti sa fie supa
Desfacem tecile de mazare,  spalam boabele si le punem la fiert. Separat fierbem fasolea boabe in oala la presiune. Cand sunt fierte, le clatim putin si apoi le lasam sa se raceasca.  Intre timp spalam castravetele si tarhonul si apoi punem toate ingredientele inafara smantanei in robotul de bucatarie si facem din acestea o compozitie omogena. Gustam daca este potrivita de sare si zeama de lamaie, adaugam smantana si este gata de servit.
Feliem paine ( ideal este sa fie de o zi si nu foarte proaspata ), ungem feliile in abundanta cu unt, presaram cu piper negru macinat, le asezam pe o tava si le dam timp de 7-8 minute la cuptor preincalzit.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu