In
indepartatul 1501, Amerigo Vespucci debarca in Salvador de Bahia, rascruce de
caravele si sclavi, primul port al Noii Lumi.
Salvador
de Bahia conserva influentele portugheze si ecourile africane, care se reflecta
in costume, muzica si gastronomia locuitorilor sai. Moqueca, preparat a carui
nume se trage din portugheza ‘’moquear’’ este unul dintre preparatele tipice
regiunii nord orientale a Braziliei, pe baza de creveti, fructe si frunze de
mirt, lapte de cocos, coriandru si ulei de palmier care s-a nascut din
coabitarea seculara a portughezilor, africanilor si triburilor indios.
In
anul 1554, misionarul Luis de Batata ii scria din Lumea Noua suveranului Filip
al doilea al Spaniei, caruia ii descria cum ca autohtonii consumau carne umana
pe o vatra improvizata, pe care lusitanii o numeau ‘’moquem’’. Pare ca
informatia era falsa insa in mare parte a continentului, crucea si spada au
devenit responsabile cu extirparea acestor moravuri si ‘’civilizarea’’ unui popor
care astazi este devotat mult asteptatului carnaval, irezistibilului Zeu
fotbal, devenit simbolul identitatii culturale braziliene.
Salvador
de Bahia este celebru datorita gastronomiei sale, a plajelor si apei cristaline
si a campiilor deserte; patrie a frumusetilor exotice precum Adriana Lima, al
artistilor precum Gilberto Gil sau Caetano Veloso si a campionilor mondiali
precum Bebeto.
Ingrediente:
20 creveti
2 cepe galbene
2 rosii
1 ardei verde pimenta
1 ardei gras rosu
1 lamaie
2 catei de usturoi roz
5 linguri lapte de cocos
1 ardei iute rosu
1 lingurita Paprika
1 lingurita coriandru proaspat, tocat marunt
10 fructe de mirt
5 frunze de mirt
¼ lingurita piper negru proaspat macinat
Sare
Ulei de palmier – il puteti inlocui cu ulei extravirgin
de masline
Ingrediente pentru garnitura:
150 gr orez
Preparare:
Spalam crevetii si ii lasam la
marinat timp de 30 de minute cu zeama de lamaie, usturoiul zdrobit, jumatate
din coriandrul tocat marunt si putina sare.
Curatam, spalam si tocam marunt
ceapa; ardeii si rosiile le taiem in cubulete mici si apoi le calim in ulei de
palmier sau de masline, cu cealalta jumatate lingurita de coriandru. Dupa 5-6
minute adaugam laptele de cocos, fructele si frunzele de mirt, fierbem timp de
10 minute si apoi adaugam crevetii cu marinatura si mai fierbem timp de 4
minute, cel mult 5 minute.
Stingem focul, lasam sa se
odihneasca la capac cateva minute, servim cu orez natur si bine inteles cu un
paharel de cachaca.
Aceasta reteta am publicat-o pentru prima oara pe platforma Hobby Chef by Bilancia, a carui Brand Ambassador sunt. Va invit sa ma urmariti si aici: www.hobbychef.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu