vineri, 16 august 2013

Risotto cu flori de dovlecei



Iubesc orezul in toate felurile; admir versatilitatea acestui produs si felul sau de a fi un aliment transversal care uneste culturi indepartate si profund diferite intre ele.Este bun de la aperitiv la desert, de la fingerfood la supa.Acest cereal care se daruieste umanitatii intr-un caleidoscop minunat de culori : de la albul imaculat la culoarea perlei, de la calda culoarea a nucilor la rosu inchis, pana la a ajunge la culoarea neagra, brilianta, seducatoare si maiestoasa. Orezul din punctul meu de vedere, este un aliment democratic, nutritiv, sanatos si mai ales delicios.


Ingrediente pentru 4 persoane:

350 gr orez de tip Carnaroli sau Roma
4 dovlecei de marime medie
2 cepe
12 flori de dovlecei
½ pahar de vin alb sec
2 l de supa
20 gr de unt
1 olic de sofran
1 lingura de patrunjel verde tocat marunt
½ lingura de busuioc verde tocat marunt
Ulei de masline¨
Parmezan dupa gust
Piper negru proaspat macinat.
 

Curatam si taiem ceapa foarte fin in stil Julienne si o calim usor in ulei iar cand aceasta s-a colorat usor, adaugam dovleceii taiati betisoare si calim inca timp de cateva minute.Adaugam orezul si dam focul mare apoi stingem cu un pahar de vin alb sec si pana cand acesta se evapora, tinem flacara mare. Vom adauga un pic cate un pic supa iar cand orezul va fi fiert pe jumatate, adaugam plicul de sofran iar inainte de a fi orezul gata cu 5 minute, adaugam florile de dovlecei tocate grosolan.Amestecam bine orezul si adaugam untul si parmezan dupa plac, oprim focul si presaram cu patrunjel si busuioc apoi macinam piper negru deasupra.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu